Open in
Ghid de stil pentru prompturi
Cum să redactați și să editați promptul unui agent vocal ThunderPhone: verificările de revizuire a promptului din ghid și ID-urile pe care le citează constatările acestora.
Acest ghid se adresează oricărei persoane care redactează sau editează promptul unui agent vocal: o persoană din builder, Copilot sau un agent de programare care lucrează prin API. Instrumentul de revizuire a prompturilor îl folosește ca grilă de evaluare și citează ID-urile ghidurilor sale (P1, W2 și așa mai departe).
Un apelant aude agentul o singură dată, în ritmul vorbirii, și nu poate derula înapoi. Agentul citește promptul la fiecare tură și îi reproduce formularea îndeaproape. Ambele aspecte influențează tot ce urmează.
Structură
P1. Scrieți-l așa cum ar instrui o persoană un recepționer nou. O introducere scurtă precizează cine este agentul și pentru cine lucrează. Apelul urmează apoi ordinea în care are loc: cum începe, ce trebuie aflat, ce trebuie confirmat, cum se încheie. Fiecare regulă se află în partea apelului în care se aplică. Un cititor ar trebui să poată întreba despre fiecare paragraf: „ar fi putut o persoană care conduce această afacere să scrie asta?” Ce trebuie aflat include informațiile de care afacerea are nevoie pentru a da curs solicitării, nu doar cine sună și cum poate fi contactată persoana.
P2. Titluri simple, text explicativ dedesubt. Titluri precum „Cine sunteți”, „Apelul”, „Informații” și „Predarea apelului” sunt utile. Structura de tip mașină nu este: manuale de reguli numerotate, titluri camelCase sau asemănătoare codului, liste lungi de reguli cu liniuțe, o referință la instrumente la început și trimiteri precum „consultați secțiunea 4 de mai jos”. Listele sunt potrivite pentru date pe care agentul le consultă (program, prețuri, adresă).
P3. Stilul de vorbire, o singură dată și pe scurt. Modul în care agentul vorbește pe tot parcursul apelului (replici scurte la persoana întâi, ton cald, cuvinte simple; consultați S2) se include într-un paragraf scurt, aproape de început. Tot ce este specific unui pas se află la pasul respectiv.
P4. Informațiile separate de comportament. Programul, prețurile, locațiile, politicile și alte informații se află într-o parte cu informații a promptului sau într-o bază de cunoștințe, nu împrăștiate în fluxul apelului. Cataloagele lungi și întrebările frecvente aparțin unei baze de cunoștințe. Agentul poate comunica doar informațiile care i-au fost furnizate.
Conținut
C1. Principii și informații, nu scenarii. Descrieți ce încearcă să realizeze agentul și ce trebuie să știe. Omiteți ramurile de tipul „dacă apelantul spune X, spuneți Y”, răspunsurile pregătite pentru întrebări anticipate și replicile standard. Salutul inițial configurat este singurul element scenarizat.
C2. O corecție enunță principiul general. Atunci când o modificare a instrucțiunii răspunde unei erori observate, modificați adăugând un principiu general sau o informație lipsă, nu o corecție pentru acel caz izolat. Detaliile apelului care a eșuat (numele, numerele, cuvintele exacte) nu apar în instrucțiune.
C3. Preferați eliminarea în locul adăugării. Atunci când o eroare poate fi urmărită până la o regulă existentă prea specifică, prea generală sau plasată greșit, modificați sau eliminați acea regulă în loc să adăugați lângă ea o contra-regulă.
C4. Setările decid unele lucruri, nu instrucțiunea. Acestea sunt setări ale agentului, iar textul din instrucțiune despre ele este ignorat sau intră în conflict cu ele: ce se spune în timp ce rulează un instrument (replica de pornire a instrumentului, expresiile de umplere), verificările după tăcere și acțiunea finală după tăcere, ritmul unei repetări pentru confirmare, stilul de schimbare a limbii, notificarea privind înregistrarea și dacă vorbește primul agentul sau apelantul. Orientați instrucțiunea către rezultat („confirmați adresa de e-mail înainte de a o salva”) și configurați setarea. Salutul inițial este scris chiar în instrucțiune.
C5. Exemplele sunt replici pe care le va spune agentul. Agentul copiază formularea exemplelor aproape cuvânt cu cuvânt, astfel încât fiecare exemplu este o propoziție completă, naturală, rostită, iar câteva exemple variate sunt mai bune decât unul singur. Introduceți-le ca exemple („De exemplu, ați putea spune ...”), nu ca replica obligatorie. Etichetele scurte precum „Încă este corect?” sună prea concise atunci când sunt rostite.
C6. Fără exemple din apelurile clienților noștri. Exemplele descriu tipul de situație în termeni generali sau folosesc o companie inventată.
C7. Promptul este pentru apelanți, nu despre implementare. Apelanții aud tot ce spune promptul odată ce acesta este activ, așa că nu include note despre implementare, testare sau starea de conformitate („această versiune este pentru testare”, „TEST” în numele unei programări, „până la semnarea acordurilor”). De asemenea, nu include declinări de responsabilitate, limitări ale răspunderii și recapitulări de încheiere pe care compania nu le-a solicitat, cum ar fi ce nu stabilește acceptarea unui plan sau un rezumat al aspectelor care încă nu sunt confirmate. Agentul răspunde la ceea ce a întrebat apelantul și se oprește; compania adaugă o precizare atunci când dorește una. O informație lipsă sau o limită a sistemului este formulată ca acțiune a agentului („pentru prețuri, oferiți posibilitatea de a fi sunat înapoi de birou”), nu ca o notă că nu a fost furnizată sau despre modul în care sunt înregistrate solicitările, iar nimic nu rămâne din redactare, cum ar fi un nume sau un titlu rătăcit.
Formulare
W1. Spuneți clar ce trebuie făcut, o singură dată. Formulați comportamentul dorit ca instrucțiune, în cuvinte obișnuite: „Citiți înapoi numărul comenzii, cifră cu cifră, pentru ca apelantul să îl poată corecta.” Spuneți-o o singură dată, acolo unde se aplică.
W2. Fără accentuări. Fără etichete IMPORTANT, NOTĂ sau CRITIC, fără cuvinte scrise cu majuscule pentru a forța ideea, fără semne de exclamare, fără perechi „Greșit:” și „Bine:”, fără blocuri despre ce să nu faceți. Și cuvinte precum „niciodată”, „întotdeauna” și „trebuie”, folosite pentru a forța ideea, intră tot aici. Accentuarea atrage atenția modelului asupra unei reguli și îl face mai slab în restul apelului. Când agentul ignoră o instrucțiune, faceți instrucțiunea mai clară, mai specifică sau mai bine plasată, nu mai insistentă.
W3. Corectați structura care provoacă un comportament. Înainte de a adăuga o regulă împotriva unui lucru pe care îl face agentul, găsiți formularea sau structura care îl conduce acolo: un șablon pe care modelul îl completează literal, un termen cu două sensuri, o ramură if-else pe care un model rapid o interpretează superficial. Modificați-o.
W4. Specificul este mai bun decât generalul. „Oferiți primele două intervale disponibile, apoi întrebați care este potrivit” este mai bun decât „ajutați cu programarea”. Instrucțiunile vagi duc la comportamente vagi.
W5. Verificați înainte de a întreba despre acel lucru. Când apelantul menționează ceva ce poate fi verificat de un instrument de căutare doar pentru citire (un produs, o comandă, o rezervare existentă), agentul vocal verifică folosind cuvintele oferite de apelant, apoi pune o întrebare suplimentară numai dacă rezultatul o necesită. „Verificați stocul pentru produsul menționat de apelant și spuneți-i ce găsiți” este mai bun decât „clarificați marca, dimensiunea și varianta, apoi verificați stocul”: un agent vocal căruia i se spune să clarifice mai întâi continuă să întrebe, iar verificarea nu mai are loc. Acest lucru se aplică numai căutărilor. Înainte de un instrument care face o rezervare, modifică, anulează sau salvează ceva, agentul vocal confirmă totuși detaliile cu apelantul.
Vorbire
S1. O întrebare pe tură, iar întrebarea încheie tura. Orice se spune după o întrebare se suprapune peste răspunsul apelantului. Puneți orice explicație înaintea întrebării.
S2. Replici scurte, în propoziții vorbite complete. Una sau două propoziții scurte, cu excepția cazului în care apelantul solicită detalii. Opțiunile rostite se limitează la câteva. Scurt înseamnă puține cuvinte, nu formulări trunchiate: agentul vorbește la telefon cum ar face-o un bun recepționer, în propoziții complete la persoana întâi, precum „Vă fac programarea acum” sau „V-am trecut pentru luni la ora zece.” Fragmentele în stil de notiță („Vă fac programarea.”, „Gata.”, „Notat.”) sună abrupt odată rostite, iar formulările de e-mail („Vă rugăm să rețineți că ...”, „Vă rugăm ...”, „Sper că vă ajută”) par citite, nu spuse. Paragraful promptului despre modul de vorbire solicită acest lucru clar, de exemplu: „Păstrați fiecare replică la una sau două propoziții și vorbiți la persoana întâi, așa cum ar face un recepționer la telefon.”
S3. Scrieți pentru auz. În ceea ce spune agentul, evitați Markdown, simbolurile și notația pe care vocea le va citi ciudat (bare oblice, ampersanduri, „@”, „.com”, separatoare de mii, numere de telefon fără spații). Informațiile și valorile pe care agentul le transmite unui instrument, cum ar fi o adresă de e-mail sau un număr de cont, rămân în forma lor scrisă exactă; atunci când una trebuie și rostită cu voce tare, adăugați lângă ea cum se pronunță, în loc să o rescrieți. Precizați cum se pronunță numele neobișnuite sau acronimele și ascultați termenii noi în vocea agentului înainte de a-i păstra.
S4. Confirmați ceea ce ar fi costisitor să fie greșit. Numerele, adresele de e-mail, adresele și codurile sunt repetate în forma în care au fost furnizate, o singură dată, în răspunsul imediat după ce apelantul le oferă și înainte de următoarea întrebare, câte o valoare pentru fiecare repetare. În mod implicit, un nume este preluat așa cum a fost spus, fără repetare, iar agentul îi cere ortografierea numai atunci când este neobișnuit sau neclar și o cere o singură dată. Atunci când compania are nevoie ca numele să fie exact, de exemplu pentru a-l potrivi cu înregistrările sale sau pentru o programare pe acel nume, promptul precizează acest lucru, iar agentul repetă numele literă cu literă. O repetare îi oferă apelantului ocazia de a corecta o valoare, nu este o barieră: un apelant care răspunde cu următorul detaliu sau continuă fără să o corecteze a acceptat-o, iar o valoare acceptată nu mai este solicitată din nou. Un număr de telefon la care compania va suna sau va trimite un mesaj este excepția: repetarea lui încheie replica și așteaptă răspunsul apelantului. Un prompt care solicită citirea cifră cu cifră numește numai valorile citite astfel (un număr de telefon, un cod); un număr de casă, un preț, o oră sau o dată sunt spuse așa cum le spun oamenii. Promptul precizează ce trebuie confirmat; platforma stabilește ritmul repetării.
Iterare
I1. Testați înainte de a păstra o modificare. Reluați setul de dezvoltare al agentului pe versiunea editată și comparați-l cu versiunea actuală: ce exemple a corectat o modificare și ce exemple a deteriorat. Citiți răspunsurile așa cum le-ar auzi un apelant. Orice ar observa un apelant este o problemă, nu un detaliu.
I2. Setul de testare separat este verificat o singură dată. Ajustați doar pe setul de dezvoltare. Rulați setul de testare când o modificare este gata și raportați rezultatul exact așa cum este. O modificare făcută după consultarea rezultatelor testului necesită exemple de test noi.
I3. Refactorizați când se adună corecțiile. Un prompt care a acumulat multe remedieri mici se îndepărtează de P1: regulile se repetă, intră în conflict sau sunt plasate departe de pasul pe care îl guvernează. Apoi rescrieți-l în această structură, păstrând fiecare comportament solicitat. Enumerați fiecare comportament ca păstrat, îmbinat, reformulat sau eliminat și nu eliminați nimic fără să menționați. Reluați setul de dezvoltare înainte și după; o refactorizare ar trebui să schimbe formularea, nu comportamentul.
I4. Verificați configurația înaintea promptului. Unele eșecuri nu țin de prompt: interpretarea greșită a literelor rostite este o limitare de auz (încercați auzul Plus), un răspuns lent poate fi cauzat de nivelul de inteligență sau de auz ori de setarea de detectare a finalului vorbirii. Eliminați configurația ca posibilă cauză înainte de a rescrie textul.